Celula de criză de la Guvern informează că pentru malul drept al Nistrului, consumul de energie electrică a fost acoperit integral în perioada 5-6 ianuarie 2025, fără necesitatea activării contractelor de avarie sau a fluxurilor neintenționate.
Sursele utilizate pentru asigurarea consumului includ: Termoelectrica – 32,35 %; CET-Nord – 5,12%; întreprinderea de Stat "NHE Costești"– 1,21 %, energie regenerabilă – 11,83%; soldul de import al energiei electrice (MD/ RO) – 49,49%.
Celula de criză a anunțat că, capacitatea comercială disponibilă pentru import din România prin rețeaua ENTSO-E a fost suficientă pentru a acoperi cererea prognozată. O alocare suplimentară de 364 MW a contribuit la consolidarea securității energetice.
Conform raportului Celulei de Criză, pentru malul stâng al Nistrului, MGRES (Centrala de la Cuciurgan) și-a ajustat producția prin utilizarea combustibilului alternativ (cărbune),având rezerve estimate pentru 30-50 de zile. Totuși, din cauza consumului ridicat, în regiune continuă deconectările planificate în evantai de energie electrică. Acestea includ localitățile Copanca și Varnița, cu intervale de întrerupere stabilite între orele 17:00-20:00 și 20:00-23:00, conform graficului aprobat de autoritățile regiunii transnistrene.
Presiunile în rețelele de transport gestionate de Vestmoldtransgaz se mențin în limitele parametrilor funcționali, variind între 33,0 kg/cm² și 54,8 kg/cm². În acest sector, rezervele de gaze naturale sunt suficiente, iar fluxurile de livrare se desfășoară fără dificultăți, precizează Celula de Criză de la Guvern.
Unitățile de producție funcționează conform programului stabilit, iar până în prezent nu s-au raportat avarii sau deranjamente în sistem.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia electrică, în special în orele de vârf. Totodată, persoanele afectate de eventualele întreruperi sunt încurajate să contacteze furnizorii locali pentru soluționarea rapidă a problemelor.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.