Omul de afaceri Anatolii Prizenco, originar din Republica Moldova, a fost inclus de Consiliul European pe lista sancțiunilor Uniunii Europene, pentru acțiuni destabilizatoare în folosul serviciilor rusești.
Portalul Deschide.MD scrie că, potrivit documentului, în anul trecut, Prizenco a coordonat deplasarea unor cetățeni moldoveni în Franța, unde aceștia au desenat steaua lui David, simbol al evreilor și al statului Israel, pe clădiri din arondismentul 10 al Parisului.
„Acea operațiune a fost intens mediatizată și a avut un efect destabilizator semnificativ în contextul conflictului dintre Israel și Hamas, care a urmat atacurilor din 7 octombrie 2023. Imaginile operațiunii respective au fost inițial difuzate de rețeaua media Recent Reliable News, asociată cu Guvernul Federației Ruse și utilizată de actori ruși pentru a desfășura campanii de dezinformare”, se arată în decizia Consiliului European, citată de Deschide.MD.
Potrivit Consiliului, Prizenco și-a asumat public responsabilitatea pentru rolul de organizator al operațiunii. Conform rapoartelor media, operațiunea destabilizatoare a fost realizată în beneficiul serviciului rus de informații militare, GRU, având scopul de a alimenta tensiunile în societatea franceză.
„Anatolii Prizenco este responsabil de implementarea, susținerea sau beneficierea de pe urma acțiunilor sau politicilor Guvernului Federației Ruse, care subminează sau amenință stabilitatea unui stat membru și, implicit, a Uniunii Europene, prin planificarea, coordonarea sau implicarea, directă sau indirectă, în utilizarea manipulării informațiilor și interferențelor coordonate”, se menționează în decizia Consiliului European.
Anatolii Prizenco are 50 de ani și este domiciliat în orașul Anenii Noi. A fost anterior cercetat penal pentru crearea piramidei financiare „MMM-2011” în Republica Moldova. În anul 2014, Prizenco a fost implicat în procesul de agitație electorală pentru ”Mișcarea Populară pentru Uniunea Vamală / „Народное движение за Таможенный Союз”, condusă de Victor Șelin.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ