Cetățenii pot accesa un nou serviciu electronic, eliberarea extrasului din sistemul informațional integrat al Poliției de Frontieră cu privire la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, dezvoltat de Agenția de Guvernare Electronică (AGE) în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Documentul cu privire la traversarea frontierei de stat poate fi solicitat atât de persoanele fizice, cât și de cele juridice, cu sau fără autentificare digitală.
Până la digitalizarea serviciului public Eliberarea extrasului din sistemul informațional integrat al Poliției de Frontieră, cererea urma să fie semnată olograf și depusă personal de către solicitant exclusiv la sediul IGPF. Și eliberarea documentului se efectua doar pe suport de hârtie, personal solicitantului sau reprezentantului acestuia, exclusiv la sediul IGPF din Chișinău.
De asemenea, anterior serviciul menționat nu putea fi achitat online prin MPay, ci doar la bancă.
Conform datelor statistice, în primele șase luni ale anului curent, au fost examinate peste 2200 de cereri privind traversarea frontierei de stat de către persoane fizice și mijloace de transport.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ