Moldovagaz a livrat sâmbătă, 1 februarie, primul volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către Transnistria, prima de la oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina, la 1 ianuarie, transmite bani.md.
Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că livrările au ca scop umplerea sistemului de gaze din Transnistria, care se confruntă deja cu o lipsă de gaz pentru a menține presiunea.
Recent, liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că i-a cerut Chișinăului 3 milioane de metri cubi de gaz pe împrumut. Combustibilul va fi achitat sau întors integral, a anunțat Krasnoselski. Imediat după acest anunț, Chișinăul a confirmat informațiile, iar Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat împrumutul.
Din 1 ianuarie 2025, regiunea transnistreană nu mai primește gaz din Federația Rusă, după ce Ucraina a sistat tranzitul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ