
Autorizația de mediu a Uzinei Metalurgice Moldovenești (MMZ) din Râbnița a fost prelungită din oficiu până pe 20 octombrie 2026, în conformitate cu Legea privind emisiile industriale. Informația a fost confirmată de Agenția de Mediu pentru IPN.
Precizările vin după ce în spațiul public au apărut acuzații potrivit cărora uzina și-ar fi reluat activitatea în mod ilegal, fără autorizație valabilă pentru gestionarea deșeurilor.
Potrivit Agenției de Mediu, Uzina Metalurgică Moldovenească intră sub incidența noii legi privind emisiile industriale, intrată în vigoare în septembrie 2022. Conform prevederilor legii, dacă o autorizație de mediu expiră într-un termen mai mic de 24 de luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, aceasta se prelungește automat până la 24 de luni, în vederea acordării autorizației integrate de mediu.
Astfel, autorizația de mediu a MMZ a fost prelungită automat până în 20 octombrie 2026, fără a fi necesară emiterea unui nou document.
Instituția precizează că aceeași regulă se aplică și altor autorizații de mediu – precum cele pentru emisii de poluanți în atmosferă, utilizarea specială a apei și gestionarea deșeurilor – oferind operatorilor economici timpul necesar elaborării documentației tehnice necesare pentru obținerea autorizării integrate.
Agenția de Mediu a subliniat că va monitoriza în continuare respectarea legislației în vigoare și, în caz de nereguli, Inspectoratul pentru Protecția Mediului va interveni pentru a aplica sancțiuni și a proteja mediul și sănătatea publică.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











