Clipe emoționante pentru echipele de urgență. O tânără a născut în ambulanță, alta acasă

18 octombrie 2024, 14:45
bebe

Clipe emoționante, dar și de maximă prudență pentru două echipe de medici de la Urgență. Doi bebluși s-au grăbit să vină pe lume, astfel că o tânără a născut în ambualnță, în timp ce se deplasa spre maternitate, iar alta la domiciliu.

Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, unul dintre cazuri a avut loc pe 16 octombrie. O gravidă de 23 ani, dintr-o localitate a raionului Dondușeni, a chemat ambulanța, cu motivul "sarcină 38-39 săptămâni".

Echipa de asistență medicală urgentă din cadrul PAMU Sudarca al SAMU Dondușeni a ajuns în 15 minute la solicitare și a preluat pacienta care era la a patra naștere și prezenta contracții frecvente. În timpul deplasării la spital a survenit nașterea în ambulanță. Femeia a născut un băiețel de 2500 gr, cu scorul Apgar 7/8 puncte.
 
După acordarea asistenței medicale de urgență, mama şi băiețelul au fost transportați la IMSP Spitalul Raional Edineț.
 
O altă naștere în condiții de prespital a avut loc pe 10 octombrie. O femeie, de 25 de ani, a născut o fetiță sănătoasă în prezența echipei PAMU Grozești din cadrul SAMU Nisporeni. Potrivit CNAMUP, nașterea la domiciliu a decurs fără complicații. Ulterior, mama și micuța de 2500 grame au fost transportate la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Nisporeni.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo