
Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău desfășoară acțiuni ample de urmărire penală în mai multe dosare de corupție sistemică ce vizează eliberarea ilegală a certificatelor medicale necesare șoferilor.
Potrivit anchetei, sunt vizați membri ai Comisiei narcologice speciale, ai Comisiei medicale a conducătorilor de autovehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, precum și ai Comisiei speciale de evaluare a capacității psihice. Aceștia ar fi fost implicați în fapte de corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență.
Conform probelor acumulate până în prezent, președintele sau un membru al acestor comisii, instituite în cadrul IMSP Spitalul raional Șoldănești, care deține simultan funcția de medic-șef al Secției consultative, ar fi acționat în mod sistematic împreună cu alți medici pentru a elibera ilegal adeverințe medicale.
Documentele ar fi fost emise fără ca persoanele să fie supuse examinărilor medicale obligatorii.
În schimbul acestor servicii, suspectul ar fi pretins și primit, personal sau prin intermediari, sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.
Astăzi, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor din Chișinău, efectuează circa 30 de percheziții în municipiul Chișinău, precum și în raioanele Șoldănești și Rezina.
Descinderile au loc la domiciliile, birourile de serviciu și în unitățile de transport ale persoanelor vizate, în scopul documentării faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești necuvenite.
Medicul-șef al Secției consultative a IMSP Spitalul raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore.
Reprezentanții CNA precizează că toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











