Un manager de vânzări din cadrul unei companii de construcții din Chișinău a fost reținut într-un dosar de confecționare, deținere și folosire a actelor oficiale false în scopul înregistrării ilegale a unui imobil din capitală.
Potrivit CNA, reprezentanți și factorii de decizie din cadrul companiei de construcții, în comun cu angajați ai Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST),ar fi confecționat și falsificat Actul de inspectare și Actul de recepție finală ale unui imobil, situat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, fără a fi efectuată procedura legală de verificare la fața locului. De asemenea, documentele menționate au fost depuse la Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău (OCT) pentru a înregistra imobilul în Registrul de stat și darea în exploatare.
În data de 19 noiembrie au fost efectuate percheziții la sediul companiei de construcții și la domiciliile unor persoane implicate, drept urmare fiind reținut un angajat al agentului economic. Astăzi, acțiunile de urmărire penală au continuat în biroul de serviciul al directorului companiei și în automobilul acestuia, iar mașina de model ”AUDI Q8” a fost ridicată de ofițerii CNA, pentru asigurarea prejudiciului în cadrul unei cauze pornite anterior pentru contrabandă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ