
Creștinii ortodocși de stil vechi prǎznuiesc astăzi, 28 august, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și ca Sfânta Maria Mare,fiind consideratǎ una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox.
Adormirea Maicii Domnului, sǎrbǎtoritǎ de creștinii ortodocși de stil vechi, reprezintă un moment de profundă semnificație spirituală, care marchează, totodatǎ, sfârșitul verii și începutul sezonului rece.
Sărbătoarea marchează și încheierea postului Sfintei Marii, un post de două săptămâni. În tradiția populară, femeile duc dis-de-dimineață la biserică fructe din recolta de struguri și prune, pentru a fi sfințite de preoți. După slujbă, aceste fructe sunt împărțite între credincioși, actul simbolizând împărtășirea binecuvântărilor divine.
De asemenea, potrivit tradiţiei populare, înflorirea trandafirilor chiar de Adormirea Maicii Domnului vesteşte sosirea unei toamne blânde şi îndelungate. Se consideră că dacă fetele nemăritate vor duce la biserică flori culese din grădină pe care le vor aşeza la icoane, vor fi protejate de boli şi necazuri.
În bisericile din întreaga țară, au loc slujbe speciale, unde credincioșii vin să se roage și să aducă mulțumiri Maicii Domnului pentru binecuvântările primite. Tot astǎzi, în mai multe localități din Republica Moldova sunt hramuri.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ