Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca „Sfânta Maria Mică”

21 septembrie 2025, 09:02

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 21 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor și sub numele de Sfânta Maria Mic. În majoritatea lăcașelor sfinte au loc servicii divine, iar mai multe localități își serbează hramul.

În credința populară, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară și toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă și momentul în care noul anotimp începe să își intre în drepturi.

Conform tradițiilor, în această zi se fac pelerinaje la mănăstiri și se duc la biserică fructe, pâine și lumânări, pentru a fi sfințite.

De asemenea, femeile se roagă pentru a avea copii, iar cei care vor să se căsătorească se roagă pentru a-și găsi perechea.

Fecioara Maria s-a născut în familia drepților Ioachim și Ana. Părinții ei, deși înaintați în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un copil. Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminția lui David, iar mama, Ana, din neamul preoțesc al lui Aaron. Nașterea Maicii Domnului este considerată de Părinții Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoșesc. Prin puritatea vieții ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să se nască Fiul lui Dumnezeu.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo