La o săptămână de când o femeie, medic stomatolog, a fost ucisă în cabinetul ei din Brăila, apar concluziile care au dus la arestarea preventivă a bărbatului de 39 de ani, suspectat că ar fi ucigașul. Infobraila.ro a publicat motivarea judecătorului.
Potrivit documentului întocmit pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, suspectul s-a întors în cabinet după două minute de la comiterea faptei. Deși nu se cunoaște încă motivul crimei, anchetatorii, scrie sursa citată, au exclus ca relația conjugală sau de afaceri dintre dentistă și soțul ei să fi fost punctul de plecare al tragediei care a zguduit Brăila, scrie digi24.ro.
Anchetatorii au refăcut, minut cu minut, traseul bărbatului de 39 de ani, arestat preventiv pentru uciderea dentistei din Brăila. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere în dupa-amiaza zilei de 16 iulie 2024, suspectul și-a schimbat de mai multe ori hainele și a circulat cu mai multe taxiuri, pentru a-și pierde urma, cred anchetatorii, care vorbesc despre o crimă cu premeditare, comisă în doar 33 de secunde.
Mai jos redăm filmul crimei, la secundă, făcut public miercuri de jurnaliștii de la InfoBrăila.
1. La ora afişată 01:12:51 (ora reală 15.54),camera de supraveghere video amplasată în terasamentul căilor ferate aparţinând CFR Brăila l-a surprins inculpatul Maricel Mihai care se deplasează pe strada Decebal, cu direcţia spre poarta de intrare în strada Decebal, îmbrăcat cu pantaloni lungi de culoare închisă, tricou alb şi o pungă deschisă la culoare în mâna dreaptă, iar persoana se deplasează prin curtea gării CFR către peronul gării CFR Brăila.
Înainte de a ajunge în acest loc, inculpatul s-a deplasat în municipiul Galaţi, deşi este domiciliat în municipiul Brăila. Din municipiul Galaţi a ajuns în zona unde a fost identificat de camera de supraveghere cu un taxi de culoare albă. Conducătorul auto a fost identificat şi audiat în acest sens. Martorul audiat a arătat că inculpatul purta pantaloni de culoare închisă şi cămaşă cu mâneca lungă de culoare închisă, posibil neagră. Martorul a mai arătat că bărbatul pe care l-a transportat avea asupra sa şi o bluză de culoare închisă care acoperea un obiect ţinut la subraţul drept.
Se reţine că, în data de 16.07.2024, în municipiul Brăila a fost caniculă, cu temperaturi maxime în jurul valorii de 40 de grade Celsius, camaşa cu mâneca lungă fiind o vestimentaţie atipică.
Coroborând filmarea de la ora 15.54 cu depoziţia martorului audiat-şofer de taxi, se constată că inculpatul, după ce a coborât din taxi, a renunţat la cămaşa neagră, fiind surpins ulterior purtând un tricou alb.
2. La ora afişată 16:05 (ora reală 16.05),o camera de supraveghere situată pe strada G-ral Eremia Grigorescu a surprins un autoturism de culoare albă, în regim taxi (fără lampă taxi),care se deplasează dinspre Bulevardul Dorobanţilor către strada Griviţei.
În autoturism se observă, pe bancheta din dreapta spate, o persoană cu vestimentaţia deschisă la culoare în partea superioară a corpului. La ora afişată 16:22 (ora reală 16.05),o camera de supraveghere video amplasată cu vederea în strada Griviţei şi intersecţia cu strada G-ral Eremia Grigorescu, a surprins acelaşi autoturism care intră pe strada Griviţei şi apoi pe strada Piaţa General Eremia Grigorescu.
În continuare, la ora afişată 16:06 (ora reală 16.06),camerele de supraveghere video amplasate în loc public surprind autoturismul taxi menţionat mai sus, care circulă pe strada Piaţa General Eremia Grigorescu, dinspre strada Griviţei către strada Roşiorilor, care parchează şi, la câteva secunde, apare în cadru o persoană de sex bărbătesc.
Această persoană, identificată ca fiind inculpatul Maricel Mihai era îmbrăcată în pantaloni lungi, de culoare închisă, tricou alb şi o pungă de culoare deschisă pe care o poartă în mâna dreaptă. Se impune precizat faptul că, în momentul în care inculpatul observă camera de supraveghere, se opreşte brusc şi ridică mâna stângă, acoperindu-şi faţa, după care se întoarce cu spatele la cameră şi se deplasează înapoi spre strada Roşiorilor.
3. În continuare, la ora afişată 16:09 (ora reală 16.09),aceleaşi camere de supraveghere video menţionate anterior au surprins aceeaşi persoană de sex bărbătesc, care se deplasează pe aleea ce duce spre strada G-ral Eremia Grigorescu, îmbrăcată în pantaloni lungi de culoare închisă, cu marginile buzunarelor albe, sub buzunarul stâng un model indescifrabil, bluză cu mâneci lungi de culoare închisă, şapcă sport de culoare închisă ce are pe cozoroc în partea din stânga un model/logo rotund, mască chirurgicală albastră pe faţă, mănuşă albastră doar pe mâna dreaptă, pantofi sport închişi la culoare cu un model deschis la culoare pe ambele părţi laterale şi o pungă albă pe care o schimba dintr-o mână în alta.
Se constată că inculpatul s-ar fi pregătit pentru comiterea atacului asupra victimei. În acest scop, a îmbrăcat bluza de culoare închisă pe care o avea asupra lui de la momentul în care plecase din municipiul Galaţi.
De asemenea, pentru a fi mai greu de recunoscut, şi-a acoperit capul cu o şapcă sport de culoare închisă iar faţa şi-a acoperit-o cu o mască chirurgicală. Această vestimentaţie era una inadecvată perioadei de caniculă extremă înregistrată în data de 16.07.2024, când temperatura din municipiul Brăila a înregistrat maxime spre 40 de grade Celsius.
4. La ora afişată 16:26:56 (ora reală 16.11),camera de supraveghere video orientată către intersecţia străzilor Griviţa – G-ral Eremia Grigorescu, a surprins aceeaşi persoană de sex bărbătesc, în concret bv inculpatul, care traversează strada Griviţei pe trecerea de pietoni, îmbrăcată cu pantaloni lungi închişi la culoare, bluză cu mâneci lungi, închisă la culoare şi o pungă deschisă la culoare în mâna stângă.
La ora afişată 16:27:10 (ora reală 16.12),aceeaşi cameră de supraveghere video menţionată anterior a surprins pe inculpat, care şi-a continuat deplasarea direct către scările de acces în cabinet, a urcat scările, a deschis uşa de acces către exterior şi a intrat în cabinetul stomatologic, închizând uşa de acces în urma sa. La ora afişată 16:27:43 (ora reală 16.12),aceeaşi cameră de supraveghere video menţionată a surprins pe inculpat, având aceleaşi semnalmente descrise anterior, cum a deschis uşa cabinetului stomatologic şi a ieşit spre exterior, coborând scările cabinetului şi deplasându-se pe trotuar cu direcţia străzii Ştefan cel Mare.
Acesta este momentul în care inculpatul ar fi atacat victima, aflându-se în interiorul cabinetului medical timp de 33 de secunde. Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, la acest moment, nu există o relatare directă sau o filmare a atacului pe care inculpatul l-ar fi efectuat asupra victimei.
În schimb leziunile suferite de victimă, gravitatea acestora, poziţionarea victimei precum şi urmele biologice brun-roşcate identificate la faţa locului, permit aprecierea modalităţii probabile de desfăşurare a atacului. În concret, victima a avut mai multe leziuni în principal la nivelul mâinilor. În aceste condiţii, se apreciază că victima a încercat să se apere în faţa atacatorului, realizând intenţia acestuia.
Acest aspect explică multitudinea leziunilor minore grupate la nivelul membrelor superioare. Raportat la durata scurtă în care inculpatul s-a aflat în cadrul cabinetului stomatologic şi multitudinea leziunilor, rezultă că atacul ar fi fost unul realizat imediat după pătrunderea inculpatului la interior.
5. Inculpatul a ieşit din cabinetul medical al victimei la ora reală 16.12, ieşind din raza de acţiune a camerelor de supraveghere la ora 16.13. În schimb, în doar 2 minute, a revenit la acest cabinet medical, la ora 16.15. A intrat în cabinet de unde a ieşit în scurt timp, la ora 16.16. Cel mai probabil, a asigurat uşa cabinetului cu o cheie, acţiune care pare a fi efectuată, după care a părăsit zona şi s-a îndreptat către strada Ştefan cel Mare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că această acţiune a fost efectuată în scopul întârzierii găsirii victimei.
6. Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că traseul inculpatului Maricel Mihai, ulterior comiterii faptei, este conturat tot cu ajutorul camerelor de supraveghere amplasate în diverse locuri private sau publice, care l-au surprins pe acesta deplasându-se dinspre str. G-ral Eremia Grigorescu.
La acest moment, inculpatul se opreşte într-o zonă cu vegetaţie şi maşini parcate pe carosabil, unde se apleacă şi începe să se dezbrace de bluza de culoare închisă, rămânând într-un tricou alb. O altă cameră de supraveghere surprinde pe inculpat la ora 15:09:10, ora reală 16.18, care îşi continuă deplasarea către str. Cloşca, îmbrăcat în tricou alb, pantaloni scurţi până la genunchi, de culoare albastră şi o pungă albă în mână.
7. Alte camere de supraveghere îl surprind pe inculpat, între orele înregistrate 16:54:52 – 16:55:07 (intervalul orar real 16.18-16.19),care se deplasează către str. Cloşca, îmbrăcat într-un tricou alb (având imprimat în partea stângă a pieptului un logo negru, pantaloni scurţi până la genunchi de culoare albastră, o pungă albă în mână, ochelari de soare şi papuci culoare închisă, cu model alb pe laterale în exterior.
8. Aceeaşi persoană îmbrăcată cu aceeaşi vestimentaţie descrisă anterior este surprinsă în intervalul orar 16:40:48 – 16:41:01 (ora reală 16.21-16.22),care se deplasează pe carosabil străzii Ştefan cel Mare către strada Dianei, iar în intervalul orar 15:44:24 – 15:45:49 (ora reală 16.29-16.30),îl surprinde pe strada Piaţa Poporului, unde sunt amplasate mai multe tomberoane.
Un aspect foarte important de precizat este că inculpatul se opreşte lângă aceste tomberoane, aşează o pungă de culoare albă pe pământ şi scoate obiecte de vestimentaţie închise la culoare din punga albă (care a fost vizibilă până acum în filmările camerelor de supraveghere) şi le aşează pe gardul din spatele tomberoanelor, după care lasă atârnată pe gard şi punga albă.
Pe sol rămâne un obiect de culoare alb, pe care îl ridică şi se îndreaptă către un tomberon apropiat, unde aruncă ceva, după care deschide următorul tomberon şi mai aruncă altceva, apoi îşi continuă drumul pe strada Piaţa Poporului către strada Roşiorilor.
9. Comportamentul inculpatului a determinat organele de cercetare penală să verifice zona acestor tomberoane în vederea identificării obiectelor de vestimentaţie aruncate, astfel că au identificat o persoană …., care a declarat verbal că a luat de la tomberon două pungi din material plastic în care se aflau mai multe perechi de încălţăminte, punându-le la dispoziţia organelor de cercetare penală.
10. Un alt aspect al comportamentului inculpatului care trebuie menţionat, ulterior comiterii faptei, a fost surprins de camerele de supraveghere în intervalul orar 17:29:23 – 17:29:26, ora reală 16.24. Inculpatul s-a deplasat pe trotuarul pe partea dreaptă a sensului de mers pe strada Griviţei, cu direcţia către strada 1 Decembrie 1918, îmbrăcat cu un tricou alb, pantaloni blue jeans scurţi, cu papuci în picioare, purtând ochelari de soare şi având în mâna stângă o pungă de culoare albă.
Când a trecut prin dreptul unui imobil, acesta a scos din sacoşă un obiect pe care l-a aruncat peste gardul acestui imobil, continuându-şi deplasarea către strada 1 Decembrie 1918. Ulterior, organele de cercetare penală au identificat obiectul aruncat ca fiind şapca purtată de inculpat la data comiterii faptei, obiect supus expertizării judiciare genetice.
Apelul la 112 a fost dat la ora 21:25, de soțul victimei. Cea care a descoperit crima a fost femeia de serviciu, care venise să facă curățenie în cabinetul stomatologic.