Cum justifică PAS declarațiile scandaloase ale lui Igor Grosu cu privire la primari

31 iulie 2025, 17:34
Embed:

PAS nu a negat că Igor Grosu a făcut declarații controversate în cadrul unei întâlniri cu diaspora moldovenească din Elveția, desfășurată în sediul Ambasadei Republicii Moldova din Geneva. În discursul său, Grosu a vorbit despre presiunea pusă pe primari în contextul alegerilor parlamentare anticipate din 28 septembrie și a respins ideea de neutralitate politică.

Solicitați de TV8 pentru un comentariu reprezentații PAS au justificat cele spuse de liderul de partid.

„Adevărul, oricum l-ai formula, este următorul: dacă pierdem calea europeană, pierdem și fondurile europene, ceea ce înseamnă că pierdem și posibilitatea de a mai face canalizare, apă, drumuri în sate și orașe, proiecte care costă foarte mult și pe care le-am făcut în ritm accelerat, fără precedent, anume datorită ajutorului european imens”, a declarat purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas.

„Trebuie să ne ținem într-o expectativă și mobilizare, dacă doriți, și încordați undeva. Și asta fac și cu primarii. Personal mă întâlnesc cu toți primarii care nu-s de la noi, pe ai noștri deja îi ținem în tonus”, a spus liderul PAS. Acesta a subliniat că un rezultat slab în alegeri ar însemna stoparea mai multor proiecte locale: „S-a terminat cu canalizarea dată, s-a terminat cu apa, cu multe lucruri bune, necesare nouă”.

CITEȘTE ȘI: Ion Ceban cere reacția instituțiilor după discursul lui Igor Grosu: „Șantajează direct primarii care nu sunt de la PAS”

Din video publicat pe rețelele de socializare de către liderul PDCM, Igor Grosu, mai rezultă că Grosu a atacat și pozițiile declarate „apolitice” ale unor aleși locali: „Omul când are o problemă în sat, vine la primar. Așa că abordarea asta gen «eu sunt cu voi, dar eu sunt apolitic»... Nu există, apolitici sunt la Doina. Apolitismul e la Doina, Dumnezeu să-i ierte. În rest, pe toți îi vizează politicul.”

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo