
Haos pe Aeroportul din Chișinău, după ce sistemele informaționale au picat. Se întâmplă în plin sezon estival, când numărul de pasageri crește. Oamenii spun că de la 6 dimineața nu pot decola, iar monitoarele nu funcționează.
”Avionul trebuia să decoleze la ora 6:00. Este deja mult trecut de acea oră și noi, pasagerii, suntem ținuți ca o turmă în aeroport, fără nicio informație, fără explicații, fără respect! Monitoarele NU funcționează, nimeni nu spune nimic, personalul dispare când ai nevoie de un răspuns, iar atmosfera este una de dezorganizare totală. Nu știm nici măcar la ce poartă să mergem. Aceasta e "grija" pentru pasageri în 2025? Rușine! Lipsă de profesionalism, lipsă de comunicare, lipsă de respect față de oameni care au plătit, s-au trezit în zori și așteaptă un minim de normalitate. Dar nu! Aeroportul Chișinău preferă să tacă și să ne trateze cu indiferență. Dacă vreți să vedeți ce înseamnă haosul și bătaia de joc, veniți la Aeroportul Chișinău. Veți înțelege perfect.”, a scris avocatul Oxana Ivanov.
Administrația Aeroportului a anunțat că sistemele informaționale sunt temporar indisponibile din motive tehnice, iar unele servicii aeroportuare pot înregistra întârzieri sau funcționări limitate. Echipele specializate intervin deja pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil.
”Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce situația evoluează.”
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ