
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că informația potrivit căreia datele personale ale cetățenilor Republicii Moldova, care au depus cereri pentru obținerea compensațiilor la facturi, ar fi fost scoase la vânzare pe platforma DarkNet este "tratată cu maximă seriozitate".
Această informație a apărut pe un canal de Telegram. Totuși, Buzu a calificat cele apărute în spațiul public drept o "fumigenă" și a adăugat că ministerul implementează "cele mai înalte standarde de securitate cibernetică în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal pentru cetățenii noștri". În același timp, el a precizat că autoritățile analizează oricum astfel de semnale și se asigură că nu există riscuri semnificative pentru datele gestionate în cadrul programului de compensații, scrie NewsMaker.md.
Pe 27 mai, canalul de Telegram Index a scris că toate datele personale ale cetățenilor Republicii Moldova, care au depus cereri pentru obținerea compensațiilor la facturi pe compensații.gov.md, au fost scoase la vânzare pe platforma DarkNet. Mai exact, menționa sursa, se vând "cheile de acces" la acest site unde sunt datele personale ale cetățenilor.
Pentru NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că a transmis informația pentru verificare către instituțiile responsabile.
Solicitat de jurnaliști să comenteze informațiile potrivit cărora datele personale ale cetățenilor "au fost publicate pe DarkNet", ministrul Alexei Buzu a declarat:
"În primul rând nu știm dacă au fost publicate. În al doilea rând, noi am spus – tratăm cu maximă seriozitate și implementăm cele mai înalte standarde de securitate cibernetică în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal pentru cetățenii noștri. Avem mai multe protocoale în acest sens, pe care le respectăm cu strictețe. Dar oricare suspiciune, cât de mică nu ar fi, cât de nefondată, noi o tratăm cu maximă seriozitate. Noi am arătat pe parcursul a ultimilor trei ani, deci am implementat programul de compensații trei ani la rând, că am reușit inclusiv din perspectivă operațională și cibernetică să implementăm acest program destul de bine. Eu cred că ceea ce am făcut noi, inclusiv în speță legată de securitatea cibernetică, este la cel mai înalt nivel".
Întrebat ce măsuri urmează să fie luate pentru a verifica informațiile vehiculate în spațiul public și pentru a ne asigura că nu este vorba despre o scurgere de date, Buzu a răspuns:
"Noi ne asigurăm că toate protocoalele, etapele, modul în care are loc schimbul de date are loc în cel mai securizat mod posibil. Acum, dacă există anumite riscuri, suspiciuni, noi avem persoane tehnice care investighează și se asigură că aceste riscuri sunt gestionate eliminate".
Întrebat dacă datele personale ale cetățenilor sunt sau nu în pericol, ministrul a răspuns:
"Când colectăm și procesăm datele, noi implementăm protocoale și reguli de cea mai înaltă calitate în ceea ce privește siguranța cibernetică. Deci, noi apriori ne asigurăm că datele sunt tratate cu maximă grijă și protejăm cetățenii noștri. Acum că apar în spațiul public diferite fumigene este o situație. Prin grija noastră pentru siguranța datelor cetățenilor, noi oricum le analizăm și ne asigurăm ca mereu să nu existe riscuri semnificative pentru datele care le gestionăm în acest program".
"Asta este ce pot să vă spun la acest moment", a declarat Buzu, întrebat dacă informația este sau nu falsă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ