Locuințele care vor fi construite în localitățile cu sistem de alimentare centralizată cu energie termică vor fi conectate exclusiv la acestea. Un proiect de lege care prevede această obligație a fost elaborat de Ministerul Energiei și aprobat de Guvern. Aceste modificări vor permite atât eficientizarea activității întreprinderilor de furnizare, cât și micșorarea tarifelor, a explicat ministrul Victor Parlicov, scrie ZVON.MD
„Introducerea așa-numitor zone unitare, zone în care alte sisteme de încălzire nu vor mai fi permise. Deci acolo unde sistemul centralizat există, este disponibil și funcționează, dacă vor fi construite blocuri noi, ele vor fi racordate la sistemul centralizat, pentru a scădea pierderile în sistem și a scădea prețul energiei termice pentru toți consumatorii”, a specificat Parlicov.
El a precizat că locuințele care au fost construite până acum cu încălzire autonomă nu vor fi obligate să se conecteze la sistemul centralizat.
Proiectul Ministerului Energiei prevede că zonă unitară de alimentare cu energie termică este „arealul geografic aparținând unei unități administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluție tehnică de alimentare cu energie termică, stabilită în conformitate cu art. 6 prim”. La rândul său, articolul 6 prim stabilește că, în unitățile administrativ-teritoriale unde există sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, eficiente în sensul art. 15 prim din aceeași lege, întregul areal geografic se recunoaște zonă unitară de alimentare cu energie termică.
Eficient este considerat sistemul care utilizează cel puțin 50 la sută din energie din surse regenerabile sau 50 la sută din energie reziduală, sau 75 la sută din energie produsă în regim de cogenerare, sau 50 la sută dintr-o combinație de energie de tipul celor patru.
Noul proiect mai prevede semnarea contractelor între consumatori și furnizori și achitarea în baza consumului individual, nu în baza celui general pentru întregul bloc.