Decis! Referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va avea loc pe 20 octombrie 2024

16 mai 2024, 19:08

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat proiectul de hotărâre privind desfășurarea referendumului republican constituțional pe data de 20 octombrie 2024. Cetățenii vor fi chemați să răspundă la întrebarea crucială: "Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?".

Proiectul de modificare a Constituției Republicii Moldova include două alineate noi care confirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al țării. De asemenea, se propune adăugarea unui nou titlu în Constituție, intitulat "Integrarea în Uniunea Europeană".

Potrivit proiectului, aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene și la actele de revizuire a acestora va fi realizată de Parlament prin lege organică. De asemenea, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și ale celorlalte acte juridice cu caracter obligatoriu vor avea prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Referendumul republican constituțional a fost inițiat la solicitarea Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a fost avizat de Curtea Constituțională. Inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova a fost semnată de 46 de deputați.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo