
Ședința de judecată la care urma să fie examinat demersul Procuraturii Anticorupție privind aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința bașcanului UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, a fost amânată. Decizia urmează a fi pronunțată marți, 1 aprilie.
Potrivit acuzatorilor, Guțul ar fi implicată în introducerea ilegală a unor sume mari de bani provenite din Federația Rusă, care ar fi fost folosite pentru susținerea activităților fostului Partid „Șor” și pentru finanțarea protestelor organizate de acesta.
Pe 28 martie Evghenia Guțul a fost plasată în arest preventiv pentru 20 de zile într-un alt dosar, fiind acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și falsificarea unor documente în scopul sprijinirii campaniei sale electorale. Procurorii susțin că mandatul de arest care i-a fost aplicat atunci poate fi contestat.
”Respectiv nu știm decizia care va urma la Curtea de Apel. Riscăm ca din nou persoana respectivă să fie plasată în libertate”, a spus procurorul Ghenadie Epure.
Conform procurorului, care a făcut referire la datele Serviciului de Informații și Securitate, pe 25 martie, Guțul a încercat să părăsească țara, iar din acest motiv ei insistă ca bașcanul să fie deținut în penitenciar.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ