În perioada 1 ianuarie – 31 martie, Energocom va achiziționa de la compania Nuclearelectrica din România, care deține Centrala nucleară de la Cernavodă, 100 MW bandă (24 de ore din 24). Este un volum de aproape 3 ori mai mare decât în luna decembrie 2024, când Energocom procură 30 MW. Un nou contract în acest sens a fost semnat astăzi, 19 decembrie, de reprezentanții celor două companii.
Prețul energiei de la Nuclearelectrica este unul preferențial pentru acoperirea necesarului de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova, plafonat de o ordonanță de urgență a Guvernului României, la 400 RON/MWh sau circa 80 EUR/MWh.
”Este vorba despre un suport consistent și concret al autorităților de la București pentru Republica Moldova”, anunță Energocom.
În lunile de iarnă, cantitatea energiei electrice produsă de centralele de termoficare de la Chișinău și Bălți acoperă 25%-30% din necesarul malului drept al Nistrului. Electricitatea contractată de la Nuclearelectrica va asigura o mai mare cantitate de energie sigură și continuă, cărora li se adaugă energia produsă din surse regenerabile care depinde de condițiile meteo. În orele de vârf necesarul de consum este suplinit cu energie cumpărată de pe bursa română OPCOM.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ