În anul 2025, examenele de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în centre raionale de examene după modelul celor de bacalaureat. Lucrările scrise de elevi vor fi evaluate în mod centralizat și nu la nivel de raion, așa cum se practica anterior. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, și Lilia Ivanov directoarea Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE),în cadrul unei conferințe de presă. Măsura face parte dintr-o serie de acțiuni propuse de MEC și ANCE după analiza rezultatelor examenelor de absolvire a gimnaziului din sesiunea curentă.
Anul acesta, au fost monitorizate în mod centralizat peste 180 de instituții din 8 raioane ale țării. Totodată, au fost reevaluate centralizat 30% (4140) din numărul total de teste scrise de elevi din sesiunea din iunie și toate lucrările elevilor care au participat la sesiunea suplimentară. Potrivit ministrului Educației, analiza rezultatelor a arătat că cele mai mari discrepanțe sunt identificate în cazul notelor de 8, 9 și 10 și celor de 1-4. Există și instituții unde un singur elev a reușit să promoveze examenele de absolvire. Cele mai mici rate de promovare la disciplina matematica din sesiunea curentă au fost înregistrate în raioanele Cimișlia (64%),Cantemir (68%),Drochia (73%).
De semenea, în premieră, MEC și ANCE vor organiza o a doua sesiune suplimentară de examen pentru elevii care au restanțe la susținerea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului. Aceasta se va desfășura în perioada 19-22 august, rezultatele urmând să fie anunțate pe data de 26 august.
După sesiunea suplimentară de examen au rămas restanțieri la matematică 1401 de elevi comparativ cu 326 în sesiunea 2023, la istoria românilor și universală 340 de elevi sunt restanțieri comparativ cu 97 în sesiunea precedentă, la limbă și literatura română în anul acesta sunt 179 de restanțieri comparativ cu 55 în sesiunea 2023.