Republica Moldova a detaşat doi ofițeri ai Armatei Naţionale în Misiunea Uniunii Europene de instruire militară din Somalia (EUTM Somalia),transmite Ministerul Apărării.
În Somalia, militarii vor activa timp de şase luni şi vor fi responsabili de instruirea reprezentanţilor structurilor de apărare şi securitate în domeniul logisticii şi planificării.
În cadrul întrevederii cu militarii, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a menționat că ofițerii au fost pregătiţi şi echipaţi conform cerinţelor UE.
De notat că decizia privind detaşarea militarilor Armatei Naţionale în Misiunea UE din Somalia a fost luată de Guvernul Republicii Moldova la începutul lunii iulie curent.