Dolarul trece pe linia a doua. Euro, noua monedă de referință pentru leul moldovenesc începând cu 2025

15 noiembrie 2024, 18:10
euro_dolar2

Banca Națională a Moldovei (BNM) a anunțat astăzi că, începând cu 2 ianuarie 2025, euro va deveni moneda de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, înlocuind dolarul american. Decizia reflectă orientarea tot mai pronunțată a economiei Republicii Moldova către Uniunea Europeană, principalul partener comercial al țării.

Conform BNM, această schimbare va contribui la reducerea fluctuațiilor cursului leului moldovenesc față de euro și la micșorarea diferențelor dintre cursurile de cumpărare și vânzare ale acestei monede, aducând beneficii economice și diminuând costurile de schimb valutar.

Datele oficiale arată că peste 60% din tranzacțiile comerciale și 70% din remiteri sunt realizate în euro, iar moneda europeană este cea mai utilizată pe piața valutară locală. Această aliniere vine să susțină stabilitatea cursului valutar și să răspundă realităților economice actuale, în care Uniunea Europeană este și principala sursă de remiteri și investiții străine directe pentru Republica Moldova.

Potrivit reprezentanților BNM, utilizarea euro ca monedă de referință este o decizie metodologică, fără impact direct asupra cetățenilor sau agenților economici. Tranziția va fi una tehnică, menită să alinieze structurile financiare ale țării la standardele europene și să contribuie la echilibrul macroeconomic.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo