Două avioane militare rusești au intrat pentru scurt timp în spațiul aerian al unui stat NATO

23 octombrie 2025, 22:18

Două avioane militare rusești au intrat joi, 23 octombrie 2025, pentru aproximativ 18 secunde în spațiul aerian al Lituaniei, stat baltic membru NATO, a anunțat armata lituaniană, potrivit Reuters.

Cele două aeronave, un avion de vânătoare Sukhoi Su-30 şi un avion-cisternă Iliushin Il-78, se aflau probabil într-o misiune de antrenament de realimentare în zbor când au intrat în spaţiul aerian lituanian în jurul orei 15:00 GMT, zburând dinspre exclava rusă Kaliningrad, teritoriu aflat între Polonia şi Lituania.

Avioane spaniole de vânătoare Eurofighter Typhoon, din cadrul misiunii de poliţie aeriană desfăşurată de NATO în ţările baltice, au fost ridicate de la sol în urma intrării celor două avioane ruseşti în spaţiul aerian al Lituaniei.

Şefa guvernului lituanian, Inga Ruginiene, a reacţionat vehement. "Acest incident demonstrează încă o dată că Rusia se comportă ca un stat terorist, sfidând dreptul internaţional şi securitatea ţărilor vecine", a scris ea pe Facebook. "Lituania este în siguranţă. Împreună cu aliaţii noştri, suntem atenţi şi vom apăra fiecare centimetru al ţării noastre", a indicat şefa guvernului de la Vilnius.

La fel ca celelalte două state baltice foste republici sovietice, Letonia şi Estonia, Lituania menţine relaţii dificile cu Rusia şi se remarcă în rândul statelor NATO prin cele mai ridicate procente din PIB alocate apărării şi ajutorului militar pentru Ucraina.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo