

Kievul a prezentat scuze Finlandei după ce două drone s-au prăbușit duminică în sud-estul acestei țări, în apropiere de granița cu Rusia, a indicat luni purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Gheorghi Tihii, citat de AFP, transmite Agerpres.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o convorbire telefonică luni cu omologul său finlandez Alexander Stubb, a indicat la rândul său președinția ucraineană, fără a oferi detalii suplimentare.
"Am prezentat deja scuzele noastre părții finlandeze în legătură cu acest incident", a indicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean.
"Nicio dronă ucraineană nu a fost îndreptată spre Finlanda", a dat el asigurări, fără să confirme în mod explicit dacă dronele căzute cu o zi în urmă în Finlanda erau ucrainene.
"Cauza cea mai probabilă este o deviere provocată de sistemele de război electronic rusești", a adăugat diplomatul ucrainean. "Ucraina a transmis deja toate informațiile necesare pentru a clarifica toate circumstanțele", a mai spus el.
Finlanda este unul dintre cei mai fideli aliați ai Ucrainei de la începutul invaziei ruse acum mai bine de patru ani.
Moscova lansează sute de drone împotriva Ucrainei în fiecare noapte, iar Kievul ripostează din ce în ce mai mult, vizând situri energetice și militare de pe teritoriul rus.
În ultimele zile, Ucraina a informat că a lovit în mai multe rânduri instalații petroliere de pe coasta rusă a Golfului Finic.
Duminică, premierul finlandez Petteri Orpo a afirmat că este vorba probabil de drone ucrainene implicate în atacurile asupra infrastructurilor rusești în zonele din apropierea frontierei cu Finlanda.
Dispozitivele de bruiaj rusești ar fi putut să deturneze respectivele aparate de pe traiectoria lor, a apreciat el.
Iar luni, poliția finlandeză a anunțat că o dronă ucraineană care s-a prăbușit duminică lângă orașul Kouvola transporta o încărcătură neexplodată, conform unei evaluări preliminare. Aparatul de zbor a fost ulterior detonat controlat de autoritățile finlandeze, a declarat poliția.
"Într-o evaluare preliminară a autorităților, s-a descoperit că UAV-ul care s-a prăbușit la nord de Kouvola avea atașată o încărcătură neexplodată", a anunțat poliția finlandeză într-un comunicat de presă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ