Două fetițe s-au grăbit să vină pe lume, în acest weekend, una s-a născut acasă, alta în ambulanță.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, pe 2 noiembrie, o gravidă din satul Rezeni, raionul Ialoveni, a solicitat ambulanța pe motivul "sarcină 38 săptămâni". Echipa SAMU Ialoveni a sosit la locul solicitării și a preluat rapid pacienta care era la a-III-a sarcină. Femeia a născut în ambulanță, în drum spre spital. Ulterior, mama și fetița, cu scorul Apgar de 7-8 puncte, au fost transmise specialiștilor din cadrul Institutului Mamei şi Copilului.
Pe 3 noiembrie, soțul unei femei care era în travaliu a solicitat de urgență intervenția Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Echipa SAMU Ialoveni a intervenit prompt la gravida de 30 ani, care prezenta toate semnele caracteristice debutului nașterii. Astfel, femeia a născut acasă, asistată de medicii de pe ambulanță. Aceasta a adus pe lume o fetiță de 2600 grame. Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost transportate la Institutul Mamei şi Copilului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ