Prietenia miliardarului Elon Musk cu extrema dreaptă "pune în pericol" democrația în Europa, a declarat vineri cancelarul german Olaf Scholz. Reacția cancelarului socialist vine după o dispută continuă cu Musk, care la rândul său l-a numit pe Scholz "un prost" și a susținut că acesta va "pierde" alegerile federale germane.
,,El sprijină extrema dreaptă peste tot în Europa - în Marea Britanie, în Germania, în multe, multe alte țări - iar acest lucru este complet inacceptabil", a declarat Scholz în cadrul unei conferințe de presă la Berlin, potrivit Politico.
"Pune în pericol dezvoltarea democratică a Europei, pune în pericol comunitatea noastră și trebuie criticat", a adăugat liderul german.
Musk s-a alăturat personalităților și cauzelor de extremă dreapta din întreaga lume, inclusiv susținând Alternativa pentru Germania (AfD),partid de extremă dreapta, în viitoarele alegeri federale anticipate din această țară, programate pentru 23 februarie.
Scholz a declarat că nu este împotriva libertății de exprimare a lui Musk, însă acum este vorba despre altceva: ,,Alăturarea sa cu extrema dreaptă, fie pentru interese de afaceri, fie din motive legate de propria sa poziție politică, este inacceptabilă."
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ