Există riscul să nu fie suficientă carne de porc de la fermele autohtone, în ajunul Paştelui. Măsurile întreprinse de Guvern

25 martie 2025, 14:06

Premierul Dorin Recean a avut marţi, 25 martie, o întrevedere cu procesatorii de carne de porc, în contextul situației complicate cauzate de focarele de pestă porcină africană. Potrivit informaţiilor, procesatorii au avertizat că în preajma sărbătorilor de Paşti există riscul ca să nu fie suficientă carne de porc de la fermele autohtone. La rândul său, şeful Executivului a menţionat că autorităţile colectează datele pentru un calcul final al pierderilor totale în privinţa produselor locale şi că se întreprind măsuri pentru a proteja sectorul.

"Această boală gravă nu a afectat doar Republica Moldova, dar întreaga regiune, ceea ce are un impact negativ și asupra crescătorilor, dar și a procesatorilor de carne.

"Am convenit câteva lucruri esențiale:
▪️Să protejăm echilibrul dintre crescători - procesatori - consumatori, așa încât să sprijinim în continuare investițiile în producția locală de porcine, dar și să avem grijă ca întreprinderile de procesare a cărnii să aibă suficientă materie primă și să ofere un cost prielnic consumatorilor, adică cetățenilor noștri.
▪️Să asigurăm solidaritate și conlucrare între cele 3 verigi importante ale sectorului - încurajarea crescătorilor de porcine, susținerea celor care procesează carnea și pun pe raft producție națională și protejarea interesului consumatorilor.
▪️Să fie îmbunătățită modalitatea de evidență și informare cu privire la statistica de animale din fermele comerciale, dar și din gospodării", a precizat premierul.
 
"Acum este prioritar să oprim răspândirea virusului și să eradicăm boala din cele 2 focare mari, proces în care sunt implicate plenar toate instituțiile responsabile, inclusiv cele de asigurare a securității oamenilor și mediului. Alte focare în acest moment nu au fost depistate, iar focarele din nordul țării de la începutul anului au fost eradicate cu succes. Este nevoie de cooperarea și responsabilitatea tuturor pentru a opri această boală care afectează negativ și sectorul economic, și întreprinderile, dar și gospodăriile noastre", a mai adăugat Recean.
 
De asemenea, potrivit Guvernului, alte focare nu au fost depistate în ţară.
 
Amintim că 65 de mii de porci de la o fermă din Anenii Noi sunt sacrificaţi din cauza unui focar de pestă porcină africană. Potrivit datelor, pierderile financiare sunt estimate la circa 440 de milioane de lei.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo