Indicele risipei alimentare în Republica Moldova, în 2024, este de 93,4 din 100. Risipa alimentară pe țară este în 2024 de circa 180 de mii de tone sau circa 3 mii de vagoane de tren marfare, aliniate pe o lungime de 40 km. datele au fost oferite, vineri, 26 aprilie, de Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS),în cadrul emisiunii "Analize economice cu Veaceslav Ioniță".
Potrivit expertului, 40% din risipa alimentară a Republicii Moldova este din cauza cetățenilor, care merg la magazin, fac cumpărături, plătesc sume enorme de bani, le duc acasă, ca mai apoi multe dintre ele să le arunce la gunoi, deoarece nu doresc să le mai folosească.
"Indicele risipei alimentare în Republica Moldova, în 2024, are o valoare de 93,4 din 100. În acest an, risipa de alimente per moldovean este de 71 kg, în scădere cu 5 kg față de 2021, când a început să fie măsurată risipa alimentară în Republica Moldova. Risipa de alimente pe țară este de 180 de mii de tone, minus 12,5 kg față de 2021. Aceste 180 de mii de tone ar reprezenta 3 mii de vagoane de tren marfare, aliniate pe o lungime de 40 km. Datorită implicării Băncii de Alimentare, în scopul prevenirii risipei de alimente, s-a reușit să fie recuperate, din cele 180 de mii de tone, 260 de tone sau 0,15%. Asta înseamnă 4 vagoane și jumătate. Din 700 kg de produse alimentare risipite, Banca de Alimente reușește să recupereze 1 kg pentru a ajuta oamenii aflați în pragul sărăciei. Din nefericire trebuie să constatăm că risipa de alimente în Republica Moldova este chiar mai mare decât estimările noastre", a declarat expertul.
Vorbind despre creșterea prețurilor la produsele alimentare, Veaceslav Ioniță a spus că în Republica Moldova, în perioada 2021 – primele trei luni din 2024, au crescut cu 64% prețurile la produsele alimentare. Cea mai mare scumpire din ultimii 25 de ani.
"Ceea ce valora 100 de lei în 2020, în prezent costă 164 de lei. Astfel, devine un paradoxal fenomenul risipei de alimente. Când se înregistrează cea mai mare scumpire a produselor alimentare, oamenii continuă să risipească produse", a subliniat expertul.
Analizând situația din alte țări, expertul a menționat că risipa de alimente a gospodăriilor casnice din Portugalia este de 124 kg per capita anual; Elveția – 119; Serbia – 108; Republica Moldova – 71; Ucraina – 69; România – 67; Olanda – 59; Slovenia – 36; Federația Rusă – 33; Bulgaria – 26; Europa de sud – 90; Europa de nord – 74; Europa de vest – 65; Europa de est – 61.
Veaceslav Ioniță a amintit că moldovenii de sărbători fac cumpărături în exces, iar anumite alimente nu sunt consumate, dar aruncate la gunoi.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ