Expertul economic, Veaceslav Ioniţă susţine că atât transportul de mărfuri, cât şi cel de pasageri prin intermediul Căii Ferate din Moldova (CFM) a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 100 de ani. Potrivit acestuia, CFM se află în cel mai grav punct al existenței sale din cauza lipsei investițiilor, a managementului defectuos, dar şi a infrastructurii orientate greșit. Expertul avertizează că dacă nu se iau măsuri urgente, Moldova își va pierde definitiv sistemul feroviar, iar costurile economice vor fi ireversibile.
Potrivit datelor, în 1988, CFM transporta peste 20 de milioane de pasageri, iar în 2024, acest număr a scăzut dramatic sub 650.000 – cel mai mic din ultimul secol. De asemenea, transportul de mărfuri a urmat aceeași traiectorie descendentă şi a ajuns la cele mai scăzute niveluri din ultimii 100 de ani:
"În anii ’80, CFM transporta aproape 18 milioane de tone de mărfuri. În 2022-2023, o ușoară creștere s-a datorat transportului de mărfuri ucrainene, atingând 4 milioane de tone. În 2024, volumul transportat a coborât sub 2,5 milioane de tone, un minim istoric", scrie Ioniţă.
Conform expertului, cauzele principale ale colapsului sunt următoarele:
- Lipsa investițiilor și managementul defectuos – CFM nu a fost modernizat, iar lipsa de viziune a blocat orice șansă de revitalizare.
- Infrastructura orientată greșit – În timp ce fluxurile comerciale și de pasageri se îndreaptă spre Europa, ecartamentul feroviar moldovenesc este orientat spre est, limitând drastic conectivitatea cu Vestul.
- Lipsa unei strategii economice coerente – S-a crezut naiv că, fără investiții sau reforme, lucrurile se vor rezolva de la sine.
De asemenea, expertul mai susţine că transportul feroviar a devenit irelevant pentru economie, ceea ce forțează firmele să apeleze la alternative mai scumpe, cum ar fi transportul rutier:
"Moldova pierde competitivitate – Fără un sistem feroviar funcțional, costurile logistice cresc, afectând exporturile și dezvoltarea industrială. Colapsul social – Salariații CFM sunt nevoiți să protesteze pentru salariile neplătite, iar statul rămâne fără un operator viabil de transport public", subliniază Ioniţă.
"Pentru a evita dispariția definitivă a căilor ferate, Moldova are nevoie de o strategie națională de redresare care să includă:
Investiții în modernizare – Fonduri europene și parteneriate strategice pentru a adapta infrastructura la standardele actuale.
Reforma managementului CFM – Profesionalizarea administrației și transparență în utilizarea fondurilor.
Integrarea în rețelele de transport europene – Trecerea la ecartamentul european pentru a permite conexiuni rapide și eficiente.
Diversificarea serviciilor – Adaptarea CFM la nevoile economiei moderne prin dezvoltarea transportului intermodal", a conchis Veaceslav Ioniţă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ