Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în noaptea de Anul Nou, provocând daune în două districte ale capitalei ucrainene, potrivit Reuters. Exploziile s-au auzit la scurt timp după ce forţele aeriene ale Ucrainei au avertizat că dronele se apropie de oraş, relatează News.ro.
În urma atacului, câteva incendii au izbucnit în Kiev, iar primarul Kliciko a anunțat că cel puţin șase persoane au fost rănite, dintre care două au fost transportate la spital, conform agenției DPA. Un foc a izbucnit pe acoperişul unui imobil și într-un apartament, iar ultimele două etaje ale clădirii au fost avariate.
Potrivit Reuters, armata ucraineană a reușit să doboare 63 dintre cele 111 drone lansate de Rusia asupra mai multor regiuni ale Ucrainei. Alte 46 de drone au fost doborâte de bruiajul electronic, adaugă sursa citată.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.