Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Moldova a fost suspendată de autoritățile din Grecia, anunţă Procuratura Generală

17 septembrie 2025, 16:39

Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată de autorităţile din Grecia, anunță Procuratura Generală (PG). "Potrivit notificării recepționate astăzi prin canalele Interpol, în urma deciziei Ministerului Justiției al Republicii Elene din data de 17.09.2025, extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată, fără a se indica motivele", se arată în comunicatul PG.

Procuratura subliniază că, de la reținerea lui Plahotniuc pe teritoriul Greciei, la 22 iulie 2025, au fost întreprinse toate acțiunile necesare conform tratatelor internaționale pentru a-l aduce în țară și a-l trage la răspundere penală pentru infracțiunile comise. Autoritățile elene au analizat solicitările Republicii Moldova și, inițial, au admis extrădarea pe toate cererile formulate, iar în zilele apropiate, acesta urma să fie predat autorităților din țară.

Precizăm că, anterior, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, precum și ministrul Afacerilor Interne, Daniela Misail Nichitin, anunțaseră că Plahotniuc urma să revină în Republica Moldova în data de 25 septembrie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Breaking News

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo