Mii de new-yorkezi s-au oprit cu telefoanele și camerele în mâini, pe trotuare, poduri și chiar în mijlocul drumului, ca să fotografieze cel mai frumos apus de soare, supranumit "Manhattanhenge".
Soarele a apus perfect încadrat între zgârie-nori datorită felului în care clădirile sunt aranjate în linie dreaptă în sistem de grilă, ceea ce a produs o lumină caldă peste jungla de beton, potrivit digi24.ro.
Spectacolul solar are loc atunci când soarele se aliniază cu rețeaua străzilor din cartierul Manhattan și apune printre faimoșii zgârie-nori.
Fenomenul durează doar câteva minute și poate fi observat dacă vremea este bună, ceea ce anul acesta s-a întâmplat.
Cei care au ratat priveliștea, mai au o șansă vara aceasta, să-și noteze în calendar runda a doua, în serile zilelor de 12 și 13 iulie, și să spere că nu va fi înnorat.
Fenomenul are loc de două ori pe an: două zile în mai și două zile în iulie.
Fenomene asemănătoare au loc și în alte orașe mari cu mulți zgârie-nori aliniați de-a lungul unor străzi lungi și drepte, precum cele din Chicago, Montreal și Toronto.
Astrofizicianul Neil deGrasse Tyson a folosit termenul de „Manhattanhenge” pentru prima oară în 1997, inspirat fiind de asemănarea cu Stonehenge, acolo unde Soarele se aliniază cercurile concentrice de monoliți de piatră cu ocazia fiecărui solstițiu.