Focar de pestă porcină africană într-o localitate din Rîșcani: A fost convocată şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale

07 august 2025, 16:20

Un focar de pestă porcină africană a fost depistat miercuri, 6 august, într-o gospodărie neprofesională din localitatea Braniște, raionul Rîșcani. Potrivit autorităţilor locale, virusul a fost confirmat la 8 animale, dintre care unul a fost înhumat conform reglementărilor sanitare. 

Astfel, joi, 7 august, a fost convocată ședința extraordinară a Comisiei raionale pentru Situații Excepționale, în conformitate cu Dispoziția nr. 80 emisă de Președintele raionului Rîșcani, Vladimir Mizdrenco. La întâlnire au participat 22 membri din 29, incluzând reprezentanți ai Ocolului Silvic și ai Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Președintele Comisiei a subliniat importanța respectării măsurilor de protecție, prevenire și supraveghere, conform reglementărilor naționale, iar în cadrul ședinței, a fost aprobat un plan de măsuri pentru a preveni răspândirea virusului și a fost adoptată o dispoziție care reglementează măsurile de combatere a focarului.

Precizăm că, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA),în perioada 29 iulie și 5 august, au fost confirmate 3 focare de pestă porcină africană  la porci domestici în localitatea Cărpineni, raionul Hîncești, și 1 focar de la mistreți în proximitatea localității Criva, raionul Briceni.

Autoritățile au solicitat proprietarilor de porcine să anunțe de urgență medicii veterinari sau autoritățile locale în cazul apariției unor semne de boală, moartea animalelor sau identificarea cadavrelor de mistreți. De asemenea, ANSA avertizează fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate, care pot fi contaminate cu virusul, și interzice hrănirea animalelor cu resturi culinare.

Autoritatea face apel și la cetățeni să evite achiziționarea de animale fără certificate sanitar-veterinare sau produse alimentare din locuri neautorizate. În plus, ANSA reiterează că produsele din carne de porc aduse ilegal din alte țări vor fi confiscate și distruse din cauza riscului sanitar major.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo