Formulare noi aferente asigurării obligatorii RCA sunt puse în aplicare de astăzi. Ce modificări s-au făcut

28 iulie 2024, 12:37

Începând de astăzi, 28 iulie, sunt puse în aplicare formulare noi care vizează asigurarea de răspundere civilă auto (RCA),anunţă Comisia Naționale a Pieței Financiare (CNPF).

Potrivit comunicatului de presă al CNPF, noua poliță RCA va conține un cod QR, prin intermediul căruia deținătorul poliței poate verifica validitatea acesteia și afla clasa bonus-malus. De asemenea, codul oferă posibilitatea de a calcula prima de asigurare, afla istoricul de daune și obține certificatul cu privire la pagube.

În premieră, cererile de despăgubire și procesul-verbal de constatare a pagubelor vor avea un format unic pentru toate societățile de asigurare din Republica Moldova și Biroul Național al Asigurătorilor Auto.

Dacă până în prezent cererea de despăgubire și procesul verbal erau elaborate individual de fiecare asigurător, conținând informații diferite, odată cu punerea în aplicare a formularelor aprobate de CNPF, modalitățile de plată a despăgubirilor de asigurare devin mai transparente, iar procesul de constatare și evaluare a daunelor este standardizat.

Formularele tipizate, precum și instrucțiunile privind completarea acestora pot fi accesate pe site-ul cnpf.md la rubrica „Consumatori”. Comisia subliniază că implementarea formularelor noi nu va avea impact asupra contractelor de asigurare încheiate anterior, care rămân, în continuare valabile până la expirarea valabilității.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo