Fost angajat SIS, trimis în judecată pentru încasarea ilegală a salariului de la ASP. A prejudiciat agenția cu peste 330 000 de lei

19 iulie 2024, 11:16
judecata

Un fost șef-adjunct al Direcției securitate internă al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a fost trimis în judecată pentru încasarea ilegală a salariului de la Agenția Servicii Publice. Acesta a prejudiciat ASP cu peste 330 000 de lei.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în octombrie 2019, fostul angajat SIS a fost detașat în calitate de șef-adjunct al Direcției Securitate din cadrul Agenției Servicii Publice. În decembrie 2020, acesta a fost numit șef-adjunct al Direcției Securitate Internă SIS și rechemat la SIS. Pe 30 decembrie 2020, SIS a trimis o scrisoare către ASP pentru a informa despre rechemarea ofițerului. Scrisoarea a fost înregistrată în cancelaria ASP abia pe 4 ianuarie 2021. Deși ofițerul era obligat să depună cererea de demisie din funcția detașată imediat după rechemare, acestea a continuat să primească salariu de la ASP, prejudiciind astfel instituția publică cu peste 330 000 lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Bănuitul riscă o amendă de până la 92 500 lei sau cu până la 6 ani de închisoare, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii și recuperării prejudiciului a fost aplicat sechestru asupra ½ cotă parte din imobilul care aparține în devălmășie învinuitului.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo