Fostul rector al ASEM, candidatul PSDE la prezidenţiale? Vezi ce afirmă membrii partidului

19 iulie 2024, 13:39
MyCollages (2)

Fostul rector al Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic ar putea fi candidatul Partidului Social Democrat European din Moldova, la alegerile prezidenţiale. Potrivit reprezentanţilor PSDE, la şedinţa biroului permanent a partidului, de joi, 18 iulie au fost analizate mai multe candidaturi pentru scrutinul din toamnă, inclusiv, cea a lui Belostecinic, care a fost înaintată către Consiliul Politic Naţional al partidului. 

" La şedinţa Biroului Permanent de ieri au fost discutata mai multe candidaturi, inclusiv ce a domnului Belostecinic. Biroul permanent a propus Consiliului Politic Naţional candidatura domului. Statutar, Consiliul Politic Naţional desemnează candidatul la funcţia de preşedinte. " au menţionat reprezentanţii PSDE pentru newtv.md

Precizăm că Belostecinic a fost rector al ASEM timp de 21 de ani, în perioada 2001-2022, anterior, acesta a deţinut şi funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

Precizăm că până în prezent, pe lângă preşedintele Maia Sandu şi-au mai anunţat participarea la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie: fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, fostul premier, Vlad Filat, fostul liderl al Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, jurnalista Natalia Morari, ex ministrul al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, Irina Vlah, fostul başcan al Găgăuziei, dar şi fostul premier, actual lider al Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei, Ion Chicu.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo