
Ministrul de interne francez, Bruno Retailleau, a prezentat luni un nou ordin ce vizează înăsprirea criteriilor de naturalizare a străinilor, în materie de respectare a legilor, cunoaștere a limbii franceze și inserție pe piața muncii, transmite AFP.
"Această circulară reprezintă o ruptură", dar "nu cu dreptul nostru", a subliniat Retailleau, cu ocazia unei deplasări la prefectura Créteil, la sud de Paris, notează Agerpres.ro.
"A deveni francez trebuie să fie meritat și trebuie să fim foarte, foarte exigenți", a spus el. "Ceea ce facem este să repunem naționalitatea franceză și cetățenia franceză, nu doar pe ascendență, ci mai întâi pe un sentiment de apartenență", a adăugat el.
Ministrul revizuise deja în ianuarie un ordin precedent cu privire la condițiile de regularizare a situației străinilor fără acte în Franța.
El a detaliat luni cele trei criterii care vor fi înăsprite pentru obținerea naționalității franceze.
"Primul efort pare atât de evident, dar trebuie reamintit, el este respectarea legilor noastre. Le cer prefecților să respingă cererile străinilor care au fost în situație ilegală în trecut", a afirmat el.
Nivelul examenului oral de limbă franceză va fi ridicat și "vom crea, începând de la 1 ianuarie 2026, un examen civic care ne va permite să-i cunoaștem solicitantului cunoașterea istoriei noastre prin intermediul cunoașterii culturii civice", a mai indicat ministrul de interne.
În fine, în materie de muncă, prefecții vor trebuie să verifice "dacă solicitanții dispun de resurse suficiente pentru a nu depinde doar de ajutoare sociale", a adăugat el.
Textul de cinci pagini, care are anexată carta drepturilor și îndatoririlor cetățeanului francez, le-a fost trimis prefecților de ministrul Retailleau, adeptul unei linii dure în materie de imigrație și candidat la președinție al partidului de dreapta Republicanii (LR).
În 2024, au obținut naționalitatea franceză prin decret sau prin declarație (căsătorie, ascendenți sau frați) 66.745 de străini, cu 8,3% mai mulți decât în 2023, o creștere care se explică prin rezolvarea restanțelor după un an 2023 marcat de dificultăți tehnice, potrivit Ministerului de Interne.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ