Funcționarul public învinuit în dosarul instruirilor în Serbia, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

29 octombrie 2025, 18:34

Funcționarul public cu rol de conducere în administrația publică locală, învinuit în dosarul instruirilor în Serbia, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, anunțǎ Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS),într-un comunicat publicat miercuri, 29 octombrie.

Potrivit PCCOCS, măsura a fost dispusă în cadrul investigațiilor care vizează pregătirea unor acțiuni de destabilizare în Republica Moldova, iar o altă persoană vizată în același dosar a fost supusă interdicției de a părăsi țara. Aceasta va fi cercetată în libertate, în calitate de învinuit.

Deciziile judecătorului de instrucție au urmat celor șapte percheziții efectuate luni în nordul țării. Ancheta vizează un grup organizat de persoane care, începând cu luna iulie 2025, ar fi acționat intenționat și contra unor beneficii financiare pentru desfășurarea unor activități ilegale.

Conform anchetatorilor, membrii grupului ar fi planificat, prin aplicații de mesagerie precum WhatsApp și Telegram, acțiuni distructive îndreptate împotriva edificiilor de stat, monumentelor istorice și altor obiective strategice.

Procurorii spun cǎ scopul acestor acțiuni ar fi fost crearea unui climat de tensiune socială și declanșarea unor proteste violente, menite să destabilizeze ordinea publică și siguranța cetățenilor.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo