Republica Moldova a trecut printr-un proces de scădere a inflației de la 34% la 4% în decurs de un an și jumătate. Declarația a fost făcută de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM),Anca Dragu, în cadrul unei emisiuni de la Euronews România. Potrivit lui Dragu, această revenire a puterii de cumpărare a venit în principal din întărirea securității și independenței energetice a țării.
"Atribuția de bază este cea de asigurarea stabilității prețurilor. Sunt mândră să vă spun că am reușit să avem o inflație în Moldova de puțin peste 4%, de la 34,3% în octombrie 2022. Acum suntem la puțin peste 4%, ceea ce ne-a permis să reducem rata de politică monetară, rata de bază la 3,75%", a men'ionat guvernatorul BNM.
Anca Dragu a explicat că au existat mai mulți factori ce au contribuit la scăderea inflației în Republica Moldova.
"Procesul de dezinflație a fost pe parcursul anului 2023 destul de serios și astfel că ratele dobânzilor au început să coboare în această perioadă de la aproape 20% până la 3,75%.
Sunt mai mulți factori care au contribuit. Factorul principal este cel legat de securitate energetică și independența energetică. De fapt, ăsta a fost și factorul, dependența de gazul rusesc a condus la explozia prețurilor și la acel sentiment de nesiguranță care a amplificat inflația. Odată cu găsirea de soluții alternative - conectarea Republicii Moldova la sistemul european de transmitere a energiei electrice, de asemenea interconectării pe gaze și depozite de gaze în România și Ucraina. Odată cu această relaxare în ceea ce privește presiunea dinspre prețurile de la energie, am văzut reducerea prețurilor în general și o dezinflație", a explicat Dragu.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei a mai spus că au fost și programe guvernamentale care au sprijinit populația vulnerabilă pentru a-și plăti facturile.
"Asta a contribuit de aseemenea. Această tendință de scădere a prețurilor reglementate, cele mai importante fiind la energie electrică și gaze naturale au contribuit semnificativ", a punctat Anca Dragu.
Amintim că, la sfârșitul lunii decembrie 2023, senatoarea USR Anca Dragu a fost aleasă de Parlamentul de la Chișinău în funcția de guvernator al BNM. Ea a obținut cetățenia Republicii Moldova cu o zi înaintea votului.