Guvernul a aprobat o lege care îi va scuti pe fermieri de executarea forțată a plăților către bănci

11 septembrie 2024, 17:54

Fermierii vor putea evita executarea silită de către bănci a plăților pentru împrumuturile și dobânzile nerambursate în termen. Despre asta a anunțat vicepremierul Vladimir Bolea, după ședința de miercuri a Guvernului, în care a fost aprobat un proiect de lege care prevede amânarea cu șase luni a plăților forțate pentru agricultorii afectați de secetă, transmite ZVON.MD 

 

Documentul se aplică pentru producătorii care au credite și bunuri în leasing pentru activități agricole în baza unor contracte încheiate în perioada 1 septembrie 2023 - 1 septembrie 2024. De asemenea, ei trebuie să demonstreze că seceta, arșița sau alte calamități naturale le-au afectat producția în proporție de cel puțin 60 la sută, iar suprafața afectată este de cel puțin 50 la sută. Gradul de afectare a culturilor agricole se probează prin actul de constatare întocmit la ordinul ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare și ministrului Afacerilor Interne.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, fermierii îi vor informa pe creditori despre pierderile pe care le-au suportat din cauza secetei și arșiței. Informarea va avea loc în scris, cu anexarea listei tuturor creditorilor vizați de lege și a datoriilor către fiecare din aceștia, precum și a actelor doveditoare a prejudiciilor provocate de condițiile meteo.
Proiectul urmează a fi votat în două lecturi în ședința de vineri a Parlamentului, a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo