Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu preşedintele Maia Sandu şi eurodeputatul Siegfried Mureşan au mers duminică, 26 mai la Ungheni. Acolo, oficialii au participat alături de localnici la Festivalul Familiei.
La eveniment au fost sute de moldoveni, care au petrecut alături de familiile lor. În centrul orașului au fost organizate zone cu activități distractive, ateliere de artă, iar vizitatorii au putut vedea și proiectele implementate în oraș cu suportul Uniunii Europene. În acest context, preşedintele Parlamentului le-a trasnmis locuitorilor din Ungheni un mesaj:
" Trebuie să marcăm această sărbătoare în fiecare an, pentru că în fiecare zi avem nevoie de familia care ne ajută să depășim toate problemele. Îmi doresc ca toate familiile din Republica Moldova să facă parte dintr-o familie mai unită și puternică – Uniunea Europeană" , a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
De la Festivalul Familiei, oficialii au ajuns şi la Nisporeni, cu ocazia împlinirii a 406 ani de la fondarea oraşului. Aici, politicienii le-au transmis felicitări nisporenenilor cu Ziua Oraşului şi au precizat că acesta trebuie să se modernizeze:
" Orașul Nisporeni, ca și toate orașele din țară, trebuie să se modernizeze, să îmbunătățească condițiile de viață, cu drumuri bune, școli și grădinițe model, locuri de muncă" , a remarcat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ