Împrumuturi de milioane de dolari. FMI va acorda asistență financiară suplimentară Republicii Moldova

07 noiembrie 2024, 14:53
dolari

Fondul Monetar Internațional (FMI) va acorda asistență financiară suplimentară Republicii Moldova. Resursele financiare vor fi acordate prin intermediul Mecanismului de finanțare extinsă (EFF) și Mecanismului extins de creditare (ECF),iar banii vor fi direcționați pentru acoperirea necesităților bugetului de stat. Proiectele de lege care prevăd acest lucru au fost examinate de membrii Comisiei economie, buget și finanțe.

Secretarul de Stat de la Ministerul Finanțelor, Ion Gumene, a anunțat că asistența financiară acordată de FMI va fi majorată după ce, în ultima misiune, FMI a constatat că Republica Moldova a înregistrat progrese substanțiale.

Astfel, se propune majorarea împrumutului acordat de FMI prin intermediul Mecanismului de finanțare extinsă cu 94,3 milioane de Drepturi Speciale de Tragere. Potrivit autorităților, suma estimativă a majorării ar fi de 126 de milioane de dolari. Banii vor fi debursați în 12 tranșe egale, după expirarea a 4,5 ani de la fiecare tragere efectuată din contul împrumutului. Maturitatea creditului va fi de zece ani, iar dobânda aplicată va fi flotantă.

Totodată, se propune majorarea împrumutului acordat de FMI prin intermediul Mecanismului extins de creditare cu 19,05 milioane de Drepturi Speciale de Tragere, ceea ce ar constitui aproximativ 25 de milioane de dolari, potrivit autorităților. Împrumutul va fi rambursat în zece tranșe egale, după expirarea a 5,5 ani de la fiecare tragere efectuată din contul creditului. Maturitatea împrumutului va fi de zece ani, iar dobânda se va stabili la fiecare doi ani și va constitui 0 % până în anul 2025.

Proiectele de lege privind acordarea finanțării suplimentare din partea FMI prin intermediul Mecanismului extins de creditare și al Mecanismului de finanțare extinsă vor fi propuse spre examinare în plenul Parlamentului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo