În luna mai, angajaţii de la CFM își primesc salariile pentru septembrie și octombrie

07 mai 2025, 17:37
71f3a970-4da3-4226-bb09-ba99b7255a40

Angajații Căilor Ferate din Moldova (CFM) își ridică lefurile pentru septembrie și octombrie, cu întârziere de aproximativ nouă luni. Muncitorii au relatat pe rețelele de socializare că o parte dintre ei deja au primit salariu pentru septembrie, iar unora le-a fost transferată remunerarea și pentru octombrie, transmite Realitatea.md.

CFM se află în criză profundă și ar urma să aibă loc restructurări. În spațiul public au apărut informații că printre măsurile propuse de către administrație se numără și concedierea persoanelor care au atins vârsta de pensionare.

În luna aprilie, Căile Ferate ale Moldovei aveau circa 5700 de angajați. Pentru a supraviețui și a acoperi datoriile de peste 190 de milioane de lei, întreprinderea a scos la licitație locomotive, vagoane și alte echipamente.

Autorităţile planifică să aloce în următorii cinci ani câte 400 de milioane de lei anual pentru modernizarea întreprinderii şi infrastructurii feroviare din ţară. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo