
În ultimii doi ani, datoria externă publică s-a majorat cu peste un miliard de dolari, arată datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). În aceeaşi perioadă, datoria externă privată s-a diminuat cu circa 400 de milioane de dolari.
Potrivit datelor BNM, la finele anului 2024, datoria externă brută a Republicii Moldova a constituit 10,21 miliarde de dolari, în creştere cu 0,9 la sută pe parcursul anului 2024 (+94,49 milioane de dolari),transmite mold-street.com.
Datoria statului creşte, cea privată scade
Cel mai mult a contribuit la creştere statul. Astfel, datoria publică externă s-a majorat în 2024 cu 489,74 milioane de dolari, ajungând la 4,31 miliarde de dolari. Datele BNM arată că, în ultimii doi ani, datoria publică externă a crescut cu peste un miliard de dolari.
Aceasta a constituit 42,2 la sută din totalul datoriei externe brute, în creştere cu 4,4 puncte procentuale comparativ cu finele anului 2023.
La finele trimestrului IV 2024, principalul creditor al statului a fost Fondul Monetar Internațional, cu o pondere de 31,7 la sută în totalul datoriei publice (1.364,67 milioane de dolari),urmat de Grupul Băncii Mondiale cu 25,2 la sută sau 1.085,68 milioane de dolari, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu 10,6 la sută (455,69 milioane de dolari) și Banca Europeană pentru Investiții cu 10,5 la sută (453,45 milioane de dolari).
În acelaşi timp, datoria privată s-a diminuat anul trecut cu 395,25 milioane de dolari şi a constituit 5,9 miliarde de dolari (57,8 la sută din totalul datoriei externe brute) şi a coborât pentru prima dată în ultimii doi ani sub nivelul de şase miliarde de dolari, atât ca urmare a diminuării datoriei pe termen lung, cât și a celei pe termen scurt.
Cota datoriei externe în PIB s-a diminuat
Datele BNM arată că raportul dintre datoria externă și PIB a scăzut cu 4,4 puncte procentuale comparativ cu situația din 31 decembrie 2023, constituind 56,1%. Totodată datele denotă că datoria externă pe termen lung a avut în continuare cea mai mare pondere în totalul datoriei externe (76,3 la sută),valoarea acesteia înregistrând o creștere de 4,8 la sută față de finele anului 2023.
Datoria externă pe termen scurt (conform maturității originale) s-a diminuat cu 9,8 la sută la 31.12.2024 și a deținut o pondere de 23,7 la sută din totalul datoriei externe brute.
"Principalii indicatori aferenți datoriei externe relevă avantajul finanțării externe, eficiența acesteia fiind reflectată prin valorile reduse ale ratelor medii trimestriale ale dobânzilor menținute istoric la valori practic constante", precizează BNM.
Datele arată că, anul trecut, pentru serviciul datoriei externe brute au fost direcţionaţi circa 955 de milioane de dolari.
BNM constată că "în cazul menținerii nivelului constant de rambursări similar celor efectuate pe parcursul trimestrului IV 2024, stocul datoriei pe termen lung sub formă de împrumuturi de la finele trimestrului precedent ar fi achitat timp de 7,1 ani".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ