Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a suferit o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală. Acesta a fost operat, ieri, într-o clinică specializată din orașul Moscova, Federația Rusă.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Mitropolia Moldovei, operația a fost efectuată cu succes, iar starea de sănătate a Mitropolitului este monitorizată în continuare.
Mitropolia Moldovei anunță că Mitropolitul Vladimir a transmis mulțumiri celor care s-au rugat pentru sănătatea sa.
"În acest moment, ÎPS Mitropolit Vladimir dorește să transmită sincere mulțumiri celor care s-au rugat pentru sănătatea sa în această perioadă dificilă. În ciuda împrejurărilor, Întâistătătorul nostru rămâne plin de credință și speranță, simțindu-se susținut de rugăciunile și gândurile bune ale clerului și credincioșilor.
Din patul de spital, ÎPS Vladimir dorește să transmită părintești binecuvântări tuturor fiilor și fiicelor Bisericii Ortodoxe din Moldova. El apreciază profund sprijinul și solidaritatea manifestate în aceste momente deloc ușoare.
În continuare, vă îndemnăm să rămânem uniți în rugăciune pentru însănătoșirea grabnică a Întâistătătorului nostru, ÎPS Mitropolit Vladimir. Fie ca rugăciunile noastre comune pentru Vlădica Vladimir să fie primite de Dumnezeu în această perioadă plină de provocări. Să ne rugăm împreună pentru sănătatea și puterea sa de a depăși această încercare cu tărie și credință", se menționează în comunicatul de presă emis de Mitropolia Moldovei.