Inelele olimpice care au ornat Turnul Eiffel, cu ocazia Jocurilor Olimpice 2024 de vară, au fost îndepărtate vineri, dar vor fi înlocuite cu o structură mai uşoară care va rămâne acolo până la Jocurile de la Los Angeles 2028, scrie EFE.
Primăriţa Parisului, Anne Hidalgo, vrea ca acest simbol al olimpismului să continue ''înfrumuseţarea monumentului emblematic'', în ciuda opoziţiei descendenţilor lui Gustave Eiffel.
Inelele olimpice, cu o lungime de 29 de metri şi o înălţime de 15 metri, erau situate pe partea de sud a turnului, între primul şi al doilea etaj, dar greutatea lor de 30 de tone nu era potrivită pentru a rezista condiţiilor meteorologice de iarnă.
Primăria Parisului lucrează la noi inele care sunt mai uşoare şi mai durabile. Între timp, o structură de inele mai mici a fost instalată pe podul Iena, care este situat chiar în faţa turnului.
Proiectul primăriei s-a confruntat cu critici din partea avocaţilor patrimoniului şi a descendenţilor lui Eiffel, care într-o declaraţie şi-au arătat opoziţia faţă de menţinerea inelelor după 2024.
Potrivit acestora, inelele ar afecta spiritul turnului, construit acum 135 de ani, care, în opinia lor, nu a fost conceput pentru a afişa ''o etichetă publicitară''.