Invitați la la Președinție! Maia Sandu s-a întâlnit cu "Hecenii", dansatorii care au făcut SENZAȚIE la o emisiune din România

09 aprilie 2024, 08:16
hecenii

Dansatorii ansamblului "Hecenii", din Heciul-Nou, Sângerei, care au făcut senzație la "Românii au talent" au fost invitați la Președinție. Aceștia au avut, ieri, 8 aprilie, o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu.Președintele țării i-a felicitat pentru prestația lor debordantă de energie, de pasiune și vitalitate, care a fermecat milioane de oameni. 

"A fost pentru noi un dans pe viață și pe moarte în cel mai adevărat sens al cuvântului, de asta am dat tot ce am putut pe acea scenă", a mărturisit conducătorul ansamblului, Dionisie Cobilaș.

Chiar dacă „Hecenii” există deja de 13 ani și a format până acum generații întregi de dansatori, riscau să rămână fără sală de repetiții. Astfel, Maia Sandu a îndemnat Guvernul să găsească un spațiu pentru tinerii din ansamblu.

"Am foarte multă admirație și pentru conducătorul ansamblului, Dionisie Cobilaș, fost discipol al reputatului coregraf Ion Sambriș, cel care a stat la baza „Hecenilor”. Omul sfințește locul, spune înțelepciunea populară și Dionisie este un adevărat exemplu de om care, în pofida faptului că face și el naveta săptămânal, iar în ultimul an muncește chiar și fără a fi salarizat, reușește să producă și să mențină în inima copiilor săi acea scânteie de pasiune de la care pornește totul. Astfel de oameni sunt adevărații ambasadori ai țării noastre și este vital să-i susținem și să-i prețuim", a spus șefa statului.

Amintim că dansatorii din Ansamblul Hecenii au primit Golden Buzz la "Românii au talent", după ce Andra a apăsat butonul auriu.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo