Modificările la Codul Penal pe subiectul trădării de patrie trebuie regândite întrucât ar putea genera abuzuri. Declarația aparține avocatului Vadim Vieru, director de program al Asociației Promo-Lex. Potrivit juristului, modificările nu au fost consultate cu societatea civilă, iar în formula actuală pot genera interpretări eronate, notează IPN.
Directorul de program al Asociației Promo-Lex, Vadim Vieru, spune că modificările la Codul Penal, ce vizează reglementarea mai clară a trădării de patrie, trebuiau să fie consultate cu societatea civilă înainte de aprobare.
"Codul Penal este o lege foarte importantă și practic fiecare virgulă din Codul Penal poate produce consecințe juridice, este tipul de normă juridică care trebuie foarte bine gândită, atunci când vii cu anumite inițiative. Eu nu știu în cazul acestei inițiative, dacă au fost consultați profesorii universitari. Noi nu avem atât de mulți specialiști, profesori universitari și doctrinari în Codul Penal, dar avem suficienți astfel încât ei să vină cu o opinie foarte bine documentată și echilibrată pe aceste modificări. Nu știu dacă acest lucru s-a întâmplat. Având în vedere modul în care a fost formulată norma, cred că acest lucru nu s-a întâmplat", a spus Vadim Vieru în cadrul emisiunii „Neconfidențial” de la Radio Chișinău.
Potrivit expertului, modificările operate de Parlament la Codul Penal pot genera abuzuri și riscuri la adresa drepturilor cetățenilor. Vadim Vieru spune că proiectul trebuie regândit pentru a nu crea precedente periculoase pe viitor.
"Modul în care este formulată norma ar putea genera abuzuri. Ar putea să ducă la interpretări extensive, eronate, ar putea duce la situația în care ar exista anumite riscuri pentru drepturi. Amnesty International a criticat acest amendament. Cred că este o inițiativă care trebuie regândită, trebuie regândit modul în care este formulată norma penală. Creează precedente pentru alte guvernări. Dacă avem o schimbare de guvernare și rămâne aceeași normă, bumerangul poate să se întoarcă", a punctat avocatul Vadim Vieru.
Modificările la Codul Penal ce vizează subiectul trădării de patrie au fost aprobate de Parlament la 30 mai. Potrivit noii redacții a Codului Penal, trădarea de patrie însemnă și acordarea de ajutor unui stat străin, unei organizații străine sau unei entități neconstituționale în desfășurarea de activități ostile împotriva securității statului, inclusiv prin campanii de dezinformare. Pentru a intra în vigoare proiectul urmează să fie promulgat de președintele Maia Sandu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ