Aproape doi ani au trecut de când aeroportul din Chișinău a revenit în gestiunea statului, iar autoritățile, din lipsă totală de acțiuni, continuă să paraziteze pe reușitele fostului concesionar al aerogării. O fac într-un mod cinic, mint cu nerușinare, fără ca măcar să roșească, notează jurnalistul Boris Harea, citat de Omniapres.md.
”Dar să le luăm pe rând. Într-un comunicat lansat zilele trecute, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) și Aeroportul Internațional Chișinău se lăudau că, din 23 ianuarie, pe aerodromul Chișinău sunt asigurate toate condițiile necesare pentru efectuarea operațiunilor de apropiere și aterizare instrumentală în condițiile prevăzute de categoria ILS CAT III, care prevăd posibilitatea aterizării în condiții de vreme rea, inclusiv pe timp de ceață.
Toate bune și frumoase, doar că, surpriză, acest sistem era gata încă din 2017, fiind pregătit de lansare de fostul concesionar „Avia Invest”, care, începând cu 2015, a pregătit din punct de vedere tehnic absolut totul.
Încă opt ani în urmă era gata iluminatul de balizaj, sistemul de alimentare cu energie electrică fiind înlocuit, echipamentele învechite din cadrul staţiilor de distribuţie schimbată, construit un nou punct principal de distribuţie.
Au urmat lucrări de modernizare la întreg sistemul de iluminare şi semnalizare (pista, căile de rulare, peron) conform cerinţelor ICAO, categoria III.
Tot ce ținea de „Avia Invest” s-a făcut, mai rămânea doar să-și facă treaba Î.S.„Moldatsa”. Acestor cerințe trebuiau să se alinieze și alte companii și structuri din cadrul aviației civile. I.S.„Moldatsa” trebuia să modernizeze sistemul de navigatie ILS (Instrumental Landing System). În paralel, aeronavele care efectuează zborurile trebuiau să fie echipate cu aparataj şi sistem conform CAT III, iar echipajele de zbor să fie instruite corespunzător cerințelor acestei categorii.
Opt ani le-au trebuit celor care gestionează sistemul aviatic din țară să ducă la bun sfârșit ceea ce au făcut alții. Și pe deasupra se mai laudă cu o reușită, care, de fapt, nu le aparține.
Totul la aeroport e în declin, pentru că cei responsabili de singura aerogară din țară sunt acolo doar pentru a-și ridica, la sfârșit de lună, salariile grase.
E ceață totală peste lista de rezultate a actualei administrații a aeroportului. Iar asta e doar o parte a monedei. Pe lângă faptul că nu mișcă un deget în dezvoltarea aeroportului, distrug totul în calea lor”, constată Boris Harea.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ