
la Institutul Oncologic din Chișinău a fost inaugurat primul Serviciu de anestezie în imagistică prin rezonanță magnetică (IRM),o premieră pentru sistemul medical din Republica Moldova. Serviciul este dotat cu un aparat IRM de 3 Tesla, unic prin performanțele sale, adaptat cerințelor avansate ale pacienților oncologici.
Acesta permite realizarea investigațiilor imagistice de înaltă precizie, inclusiv sub anestezie generală, în condiții de maximă siguranță. Aparatul este echipat cu tehnologii bazate pe inteligență artificială, capabile să detecteze precoce tumorile maligne, să diferențieze leziunile benigne de cele maligne și să monitorizeze răspunsul la tratamentele oncologice.
Pentru că examinările IRM necesită imobilitate completă, procedura este adesea dificilă fără sedare sau anestezie generală, mai ales în cazul copiilor, persoanelor anxioase, claustrofobe ori cu tulburări neurologice. Noul serviciu permite desfășurarea acestor investigații în condiții compatibile cu mediul magnetic de 3 Tesla, oferind același nivel de siguranță ca într-o sală de operație.
În plus, pentru reducerea anxietății și creșterea confortului copiilor, a fost creată o sală de simulare pediatrică, unde micii pacienți sunt pregătiți psihologic pentru proceduri prin jocuri și activități interactive. Până în prezent, șapte copii au beneficiat deja de investigații IRM cu anestezie în acest nou cadru.
Valoarea totală a investițiilor realizate depășește 38 de milioane de lei. Aparatul IRM de 3 Tesla a costat 34,4 milioane de lei, finanțare asigurată de Ministerul Sănătății. Lucrările de renovare, instalarea sistemului de aer medical, cablajul electric specializat și echipamentul anestezic compatibil IRM au costat 3,52 milioane de lei, investiție realizată de Institutul Oncologic. ONG-ul "Terre des hommes" a contribuit cu 100 de mii de lei pentru amenajarea sălii de simulare pediatrică.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ