Limba română va fi parte din oferta educaţională a Universităţii Cambridge din Marea Britanie

30 octombrie 2024, 09:11
limba romana

Limba română va fi, începând cu acest an universitar, parte din oferta educaţională a Universităţii Cambridge din Marea Britanie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educaţiei al României.

Potrivit sursei citate, Institutul Limbii Române anunţă organizarea concursului pentru ocuparea a patru posturi de lector de limba română la următoarele instituţii de învăţământ superior:

* Universitatea Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord;
* Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc;
* Universitatea "Sf. K. Ohridski" Sofia, Republica Bulgaria;
* Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova.

"Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani. Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultaţii, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.),de cercetare ştiinţifică (participări/organizări de manifestări ştiinţifice, îndrumarea şi coordonarea studenţilor etc.),precum şi prin organizarea şi participarea la alte activităţi profesionale şi culturale în comunitatea academică", afirmă aceeaşi sursă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo